Adevaratul Nautilus – minerii-roboti cuceresc adancurile

Comoara din adancuri & Visul jurnalistului

Malnic era jurnalist specializat pe minierit – o calificare cel putin bizara in cele mai multe colturi ale lumii, dar cu mult sens intr-o regiune unde mineritul este principala industrie si sursa de venit – care avea informatii interesante referitoare la platoul marin vulcanic din apropierea coastei Papua Noii Guinee. Conform vechiului prieten al lui Heydon, vulcanii submarini din aceasta regiune adaposteau aur si cupru, dar era nevoie de foarte mult capital pentru a ridica bogatiile la suprafata. Cei doi barbati studiasera geologia si stiau ca daca bogate depozite minerale existau langa Papua Noua Guinee, cu atat mai multe ar fi trebuit sa fie dispuse de-a lungul Cercului de Foc, sub lanturile vulcanice raspandite intre Japonia si Noua Zeelenda. Heydon privea spre ceea ce parea sa fie proiectul vietii lui, zicandu-si ca mai mult de atat nu are cum sa obtina vreodata.

• Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
• Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut

David Heydon, omul care viseaza la comorile din adancuri

A semnat atunci cu Nautilus Minerals, micuta firma a lui Malnic, iar in scurt timp a venit in locul acestuia din urma in functia de director executiv, devenind angajatul de baza al companiei. Acest lucru nu l-a ajutat insa prea mult in atragerea de fonduri. Extragerea mineralelor de pe fundul oceanului este perceputa ca fiind o activitate atat de complexa, incat multi potentiali investitori au refuzat sa-si asume riscul financiar al unei infuzii de capital catre Nautilus Minerals. “Cu siguranta, daca va fi sa se intample, se va face de catre o companie mare de minerit, nu de catre un individ oarecare ce sta intr-o camera de lucru din Brisbane”, isi aminteste Heydon si acum raspunsul tipic al investitorilor dupa care alerga pe atunci.

Dar nu s-a lasat, si-a consumat economiile, a vandut cate ceva din ce avea in proprietate si a calatorit prin toata lumea, in incercarea de a obtine finatare. Inainte de finele lui 2006, australianul a dus Nautilus din Australia in Canada si a transformat un proiect fictiv si neverosimil intr-o operatiune credibila care a asigurat sustinerea unor companii miniere majore precum Teck Cominco si Anglo-American. Nautilus avea un vas in constructie, un contract pentru un robot gigantic de sapat pe fundul marii si un cont de 266 milioane dolari in banca. Si-a luat chiar si un angajament ecologist cu privire la impactul asupra mediului, vis-à-vis de ambientalistii din Papua Noua Guinee, cum ca operatiunile miniere nu vor aduce niciun fel de prejudicii oceanului. Echipa lui Heydon, formata deja din 60 de indivizi, avea toate motivele sa creada ca va incepe sa extraga zacaminte bogate incepand cu 2010. Apoi criza financiara globala a lovit fulgerator. Brusc, a devenit incert daca Nautilus Minerals va deveni prima companie din lume care sa extraga importante resurse minerale din adancurile oceanice sau numai unul din lungul sir de vise sfaramate pe stancile ascutite ale crudei realitati economice.

Una dintre navele Nautilus Minerals in cautarea aurului ascuns in oceane

Incepe goana dupa aur

In anii ’20 ai secolului trecut, chimistul castigator al Premiului Nobel Fritz Haber visa sa plateasca reparatiile de dupa primul Razboi Mondial ale Germaniei cu aur extras din mare. Tara sa natala, foarte stramtorata la acea data, a organizat chiar o serie de expeditii oceanice pentru sustinerea acestei idei. Niciuna nu a fost incununata de succe. Desi exista milioane de tone de aur in oceanele lumii, acestea sunt extrem de disipate: abia poate fi gasit un gram de aur la fiecare suta de milioane de tone de apa marina. In perioada anilor ’60-’80, o noua  tagma de antreprenori s-a agatat de ideea exploatarii geodelor de mangan, gramezi de pietre negre – unele mari cat mingiile de tenis – in care metalele sunt mai concentrate decat in apa marina. Intinderile vaste ale platourilor oceanice abunda in aceste zacaminte. Conform unei lucrari publicate in 1965, se estimeaza existenta a 1.000 miliarde de tone de astfel de geode numai in Pacific, iar o publicatie din 1977 a calculat ca zona de nord a aceluiasi ocean adapostea miliarde de tone de mangan si sute de milioane de tone de nichel si cupru.

Fritz Haber (1868 – 1934) si pretioasele geode cu ajutorul carora spera sa salveze Germania

Investitiile facute prea tarziu, scaderea preturilor metalelor, cresterea costurilor pentru energie si problematica autorizatiilor au taiat insa orice avant inainte ca vreun zacamant sa fie scos la suprafata. Dar tocmai cand visul geodelor se destrama, unul nou ii lua locul. Pe sol, unele dintre cele mai mari si mai concentrate zacaminte metalice se formeaza in depozite cunoscute sub denumirea de sulfide. Timp de zeci de ani, geologii au sesizat fosile cu aspect marin prinse in aceste zacaminte. La sfaristul anilor ’70 au inteles si motivul. Explorand coasta celui mai nordic stat mexican, Baja California, in 1979, cercetatorii aflati la bordul submersibilului Alvin au vazut dare de “fum” negru bogat in metal, iesind dintr-un horn vulcanic de pe fundul marii. Fumul – care era de fapt format din dare de apa inchisa la culoare – era atat de fierbinte incat a topit varful termometrului pe care cercetatorii il foloseau pentru masuratori; avea 350 grade Celsius si s-a dovedit a contine sulfid metalic, pe care sarea din apa supraincinsa il extragea din roca vulcanica de sub patul marin.

Baja California, un posibil El Dorado & submarinul Alvin

Sanul de nord si Sanul de sud

De atunci, oceanologii au descoperit sute astfel de surse de fum negru, cunoscute tehnic sub denumirea de “vanturi hidrotermale” si au invatat multe despre principiul functionarii lor. De-a lungul milioanelor de ani, miscarea si coliziunile placilor tectonice  au ridicat cateva dintre aceste sulfide de pe platoul oceanic pe uscat, acolo unde au fost descoperite si exploatate. Uriasa mina Kidd Creek din Ontario, Canada, este un exemplu foarte concludent; minerii de acolo coboara mai bine de un kilometru si jumatate prin puturi pentru a extrage cupru, zinc si argint dintr-un antic fragment de fund oceanic. “Aceste depozite sunt formate peste tot in lume pe uscat si se dezvolta, inclusiv in prezent, pe fundul marilor”, sustine Steve Scott, geolog emerit de la Universitatea din Toronto, care a oferit consultanta pentru Nautilus.

Unul dintre cele mai mari centre miniere din lume, Kidd Creek

Scott a inceput sa cerceteze platoul oceanic dupa minereuri in vestul Pacificului, in anii ’80, in colaborare cu geologul asutralian Ray Binns. Au monitorizat cu echipamente speciale fundul marii, au extras mostre de roca din locurile cu potential si s-au scufundat sa arunce o privire ori de cate ori au putut avea acces la un submersibil. Speranta lor era aceea ca intelegand felul in care zacamintele se formeaza pe platoul marin le va fi mai usor sa caute depozite exploatabile pe uscat. “Nu eram prospectori, dar se pare ca am descoperit un depozit minier cu potential. Ne-am descuracat peste asteptari”, sustine Scott.

Acest lucru se intampla in 1997, in Marea Bismarck de langa Papua Noua Guinee, la 50 kilometri departatre de micul port Rabaul. Acolo, intre insulele Noii Britanii si Noii Irlande, Scott si Binns au descoperit doua movile vulcanice masive intinzandu-se pe un kilometru la suprafata marii. Un geolog local, care s-a alaturat expeditiei, le-a denumit North Su si South Su, “su” insemnand “san” in dialectul local. Pe versantii ambelor movile o camera video submersibila a filmat zeci de furnale de fum negru inconjurate de bogata fauna tipica bazinelor fierbinti de pe fundurile oceanelor – melci, moluste si crabi. Insa Binns si Scott erau mai fascinati de rocile pe care le extrasesera din movile, bogate intr-un alt sens: acestea contineau concentratii de cupru si de aur de cateva ori mai mari decat acelea tipice minelor de uscat.

North Su, sanul abundentei

In comparatie cu geodele de mangan, sulfidul din platoul marin asociat cu vanturile hidrotermale are un avantaj urias: este mult mai usor de obtinut. In timp ce  geodele sunt imprastiate de-a lungul adancilor campii abisale ale oceanelor, la sute de kilometri departare de tarmuri si in general la cel putin 5 kilometri adancime, multe dintre depozitele de sulfid se afla aproape de liniile de coasta; de asemenea, ele sunt intotdeauna amplasate pe munti subacvatici si, ca atare, localizate la adancimi mult mai mici.

Ecodilema megarobotului: ce ne facem cu melcii?

Depozitul pe care Nautilus planuieste sa il exploateze, denumit Solwara 1, se afla pe panta nordica a North Su, un vulcan activ situat la mai putin de 1.5 kilometri sub suprafata apei. Companiile petroliere au forat la adancimi de doua ori mai mari. Planul Nautilus este sa urmeze cararea tehnologica pe care vasele de exploatare a combustibililor fosili au abordat-o deja pentru operatiunile lor. “Suntem norocosi. Industria extragerii de petrol si gaze a cheltuit foarte multi bani in dezvoltarea acestor tehnologii. Banuiesc ca este un pic surprinzator ca industria miniera nu a sesizat aceasta oportunitate – dar acum iata-ne pe noi aici”, a spus Steve Rogers, fost inginer petrolist, actualmente succesorul lui Heydon ca director al Nautilus.

Solwara 1, aceasta Rosia Montana a Papuei

Schema de exploatare a Nautilus consta dintr-o ambarcatiune speciala, o teava de extractie lunga de 1.6 kilometri si un instrument de minerit subacvatic reprezentat de un imens robot ce va fi priponit de solul marin si va exploata minereul prin teleghidaj. Industria de petrol foloseste roboti asemanatori pentru a sapa brese pentru conducte, dar cel pe care Nautilus l-a comandat de la firma britanica Soil Machine Dynamics ramane in continuare remarcabil. Robotul va avea dimensiunea unei case cu doua etaje – o casa capabila sa mearga pe patru picioare de-a lungul si de-a latul terenului vulcanic pana il va netezi.

In acel moment, picioarele se vor retrage, iar robotul va trece la sarcina propriu-zisa de exploatare. Un ferastrau circular de mari dimensiuni aflat la capatul unui brat lung va fi capabil sa taie pana la 6.000 tone de roca de sulfid pe zi, pe care o va fragmenta in bucati de numai cativa centimetri. Sonarul de la bordul masinariei ii va permite operatorului sa o pozitioneze cu precizia de un centimetru acolo unde va dori; sonarul este un echipament esential deoarece video-camerele nu vor fi capabile sa vada prin norii grosi de mal si de roca pulverizata pe care le va cauza robotul.

O gura de extractie larga de aproximativ doi metri, pozitionata chiar in spatele capului taietor, va pompa zacamantul malos si apa de mare in conducta larga de 30 centimetri si apoi in vas. La bordul ambarcatiunii, ecrane si centrifuge vor separa solidele, care vor fi transferate catre barje si transporate la Rabaul; apa va fi pompata inapoi in mare. Vasul va ramane la prima sa locatie timp de doi sau trei ani, sau atat cat va dura sa exploateze Solwara 1. Depozitul de acolo este lung de aproximativ 1.500 metri si lat de 100 metri, insa cei de la Nautilus nu se pot exprima cu privire la adancimea sa. Stiu doar ca in multe locuri este mai adanc decat gaurile de exploatare de 20 metri adancime pe care compania le-a forat deja.

Sunt mai bine de 2.2 milioane de tone de zacamant ce asteapta sa fie exploatate la Solwara 1, potrivit celor de la Nautilus, iar acel zacamant este mai bogat chiar decat creadau Scott si Binns: contine in jur de 7% cupru si intre 6 pana la 8 parti dintr-un milion aur. “Esti entuziasmat si daca gasesti zacaminte cu 1% cupru, iar 6-8 grame la tona aur reprezinta in sine o mina de aur”, declara Rogers. Mare parte din zacamantul de la Solwara 1 se afla chiar la baza platoului marin. Pentru a il obtine, Nautilus va trebui sa indeparteze aproximativ 130.000 tone de sol, un fleac dupa standardele industriei miniere. Si odata ce depozitul va fi exploatat, compania isi va “impacheta” pur si simplu robotul si conducta si se va deplasa la urmatoarea locatie. Spre deosebire de o companie miniera de uscat, Nautilus nu va lasa in urma sa o infrastructura de drumuri si cladiri.

Compania va lasa, desigur, in urma sa un sol marin avariat, insa si impactul asupra mediului, insista Nautilus, va fi mai mic decat cel al unei mine comparabile de pe uscat. “Daca acceptam ca cererea globala de metale se afla intr-o continua crestere, trebuie sa le extragem intr-un mod responsabil din punct de vedere ecologic”, sustine Samantha Smith, biologul care s-a ocupat de stabilirea impactului activitatilor companiei Nautilus asupra mediului. Minand o suprafata mai mica de 12 hectare de platou marin, Nautilus va consuma semineele hidrotermale si va distruge familiile de melci si scoici, crabi si creveti care sunt hraniti de emanatiile de sulfid. Dar unele dintre seminee se vor regenera, mineritul nu poate inhiba activitatea vulcanului de dedesub, iar animalele sunt asteptate sa se intoarca in cativa ani. Fumegatoarele negre sunt efemere prin natura lor, deci animalele de acolo sunt adaptate colonizarii de noi bazine pe masura ce acelea vechi dispar.

Pentru a incuraja acest proces de revenire, Nautilus intentioneaza sa lase neatins bazinul fierbinte de pe South Su, aflat la aproape doi kilometri distanta, ca pe o pepiniera.Cu ajutorul lui Cindy Van Dover, biolog al Universitatii Duke si expert in vanturi hidrotermale, Nautilus studiaza chiar si posibilitatea culegerii melcilor si a scoicilor din drumul uneltei de minerit si tranplantarea lor temporara intr-un loc ferit, pentru a fi adusi inapoi atunci cand zona nu mai reprezinta un pericol.

Fumegatoarele negre s-au stins in criza

Lucrurile aveau o tenta optimista in urma cu un an, cand nu multi erau constienti de furtuna economica ce tocmai isi arata coltii. Pretul cuprului, care crescuse de cinci ori in perioada in care Heydon aduna bani pentru Nautilus, s-a prabusit in a doua jumatate a anului trecut. Pana in decembrie 2008, actiunile Nautilus la bursa din Toronto au scazut sub valoarea de un dolar canadian per actiune, dupa un varf, atins in 2007, de sase dolari. Pretul aurului a ramas totusi ridicat, asa cum se intampla in mod tipic in vremuri aspre din punct de vedere economic si in principiu, proiectul Solwara 1 a ramas viabil. Totusi, cu prabusirea pietii de credite, Nautilus nu va avea prea curand nicio perspectiva de a atrage fondurile suplimentare eventual necesare pentru extragerea zacamintelor si lansarea lor pe piata.

Cu o saptamana inaintea Craciunului, compania a anuntat sistarea construirii tuturor echipamentelor, inclusiv a ambarcatiunii de minerit si concedierea a 30% din personal. Planuieste insa sa-si continue proiectele de inginerie si munca de PR, precum si sa exploreze adancurile dupa noi depozite de sulfid. Dar, in prezent, nu poate preciza momentul reluarii exploatarilor. Acest lucru depinde intr-o buna masura de durata recesiunii pe care o traversam cu totii in prezent.

Vantul recesiunii a alungat promisiunea bogatiilor din fumegatoarele negre

Pe masura ce compania pe care a construit-o s-a dus la vale, David Heydon s-a intors in Brisbane, parasind Nautilus in iunie. A pornit de atunci doua noi companii. Cu una spera sa patrunda in afacerea exploatarii geodelor de mangan de pe fundul oceanelor. Cu cealalta Heydon vrea sa recolteze lemnul subacvatic de pe teritoriile padurilor tropicale inundate de digurile hidroelectrice.

Cat despre cei inca dedicati cauzei Nautilus, acestia nu renunta la incredibilul potential al fumegatoarelor negre. Steve Scott, unul dintr cei care au descoperit depozitul Solwara 1, ramane convins ca intr-o zi, curand, desi se pare ca nu in 2010, acesta va deveni situl primului proiect minier de adancime marina. La urma urmei, Scott insusi, cu un sfert de secol in urma, in 1984, a prezis pentru prima oara ca depozitele de sulfid ale platourilor oceanice vor fi exploatate intr-o zi. “Inca astept”, spune el.

CITESTE SI:

• Mecha Exoskeletonul, robotul-gigant de 5 metri
• Google Earth dezvaluie comori ingropate
• Robotii, partenerii umanoizi ai viitorului?
• Aurul lui Hitler atrage cautatorii de comori
• Aurul reginei razboinice Boadicea, dezgropat dupa 2.000 de ani